Levenţica se simte bine la locuri cu soare, calde, bine ferite, unde tulpinile pot trăi chiar şi 15-20 de ani. În situaţii ideale solul este puţin bazic dar totuşi nu este considerată o plantă sensibilă. Rezistă bine şi la uscăciune, deşi în căldură mare trebuie udat mai des, şi nu solicită îngrijire specială, dar dacă este posibil, anual solul trebuie acoperit cu un compost de 3-4 centimetrii grosime.
Plantele tinere după înflorire trebuie tăiate la o înălţime de cca. 15-18 cm de la nivelul solului, prin care anul următor plantele vor înflori mult mai bogat. La tăierea florilor tufa se poate forma cu ajutorul foarfecelor de grădinar, de exemplu în formă rotundă, dar se poate planta şi în rânduri. Cu tăiere regulară din rădăcina de levenţică putem obţine şi un pomuleţ mai mic, care plantat în vas poate deveni şi un ornament special pe terasă.
Toama, după a doua înflorire tufa de levenţică se poate tăia şi a doua oară, florile tăiate cu această ocazie se pot folosi la fabricarea pernuţelor de levenţică.
Levenţica se înmulţeşte prin simplă separare de tulpini, dar putem atinge rezultate şi prin plantarea de butaşi sau în cazul soiului de leventică franceză cu înmulţire de pe seminţe. Dacă îl înmulţim de pe butaşi verzi, acestea se plantează în amestec de proporţie identică de nisip şi pământ de compost maturat, pe cât posibil în loc umbros, astfel putem asigura dezvoltarea cât mai eficientă a tulpinilor mici şi creşterea intensă a rădăcinilor.
Se recomandă plantaţia de pe seminţe în martie; seminţele aşezate în vas nu trebuie acoperite cu pământ, ci doar puse în pământ fiindcă dacă seminţele vor ajunje prea adânc, nu vor răsări. Plantele răsărite trebuie mutate în vasuri mai mici. Răsadurile trebuie plantate în luna mai, diferenţa dintre tulpine şi rânduri la tufe mai mici va fi de cca. 40-50 cm, la tufe mai mari de 100 cm. Tulpina de leventică va înflori deja în al doilea an, va atinge înflorirea optimă pe al treilea, patrulea an. Levenţica se plantează în stâncării, grădini de plante medicinale sau ca şi gard mai puţin înalt. Conform constatărilor goneşte furnicile şi păduchii de frunze, astfel plantele aflate în apropierea lor nu vor fi atacaţi de păduchi, din acest motiv se plantează de obicei şi între trandafiri. Dacă le plantăm în ghiveci - fiind astfel ornamentul teraselor de stil mediteranian - recomandăm să alegeţi un vas de două ori mai mare ca planta. La pământ se amestecă nisip, pietricele mici, iar la fund se aşează strat subţire de pietricele.